Derna.

Derna

Comuna Derna este situată între paralelele de 47º10` şi 47º15` latitudine nordică şi meridianele de 22º15` şi 22º15` longitudine estică, în nord-estul judeţului Bihor.
Se află la distanţa de 50 km, nord-est de oraşul Oradea pe şoseaua Oradea-Tileagd-Brusturi-Derna şi la 32 km sud de oraşul Marghita pe şoseaua Derna-Popeşti-Chiribiş-Marghita.
În partea de est se învecinează cu comuna Popeşti, hotarul fiind reprezentat de către creasta culmei Măguriţa. În nord se mărgineşte cu comuna Tăuteu, linia despărţitoare o formează partea sudică a pădurii Archiş. La nord-vest se mărgineşte cu comuna Chişlaz, hotarul îl formează creasta culmei Tria care limitează hotarul dintre satele Tria, aparţinător comunei Derna, şi Mişca aparţinător comunei Chişlaz. Spre sud-vest comuna Derna se mărgineşte cu comuna Spinuş de care o desparte creasta „Ciceu”. În sud se învecinează cu comuna Brusturi, hotarul este făcut de pădurea „Tătăruş”.
Comuna Derna ca unitate administrativ teritorială cuprinde localităţile Derna, centru de comună din 1907, şi satele Dernişoara, Sacalasău, Sacalasău Nou, Tria.
1. Sumar
2. Istorie
3. Traditii

Sumar

Coordonate: 47,10 22,15
Primar: FILIP VICTOR - PNL

Istorie

Satul Derna este atestat documentar pentru prima dată în anul 1406 (Coriolan, Suciu, Dicţionar istoric al localităţilor din Transilvania)ca localitate românească (posessio valachis) Olahderna, când se face o evidenţă a aşezărilor de pe domeniul Şinteului.
Denumirea satului pe parcursul timpului a suferit mici schimbări: în 1472 apare sub denumirea de Felseudorna (Jako Zsigmond-232), în 1692 „Felshadorna” (Mezosi-52). În 1828 şi 1851 – Felso Derna (Nagy şi Fenyes). Referitor la satul Derna aflăm următoarele (Jako, Zsigmond): Derna 1406 – cu o populaţie maghiară şi română, în 1472 Derna de jos (Dernişoara) şi Derna de sus (Derna) ambele sate apar între satele valahe ale domeniului Şoimilor.
În anul 1851 (Fenyes, Elek, Magyarorszag, Geographiai szotar, 1851)se arată despre satul Derna următoarele: satul Derna (Derna de sus) este sat românesc din comitatul Bihor, la poalele munţilor Rez, între păduri într-o vale la distanţă de o oră mers de Mişca, are 3 evrei, 355 greco-catolici, credincioşi bisericii. Hotarul este format din 1500 iugăre, din care 20 iugăre arabile. În hotar se află un pârâu. În subsol se găsesc cărbuni în cantităţi inepuizabile. Aparţin domeniului lui Baranyi Lajos.
Satul Dernişoara – (Alsoderna) apare în documente tot la 1406, ca aşezare românească (posessio valachis). Mai este amintită în 1472 apoi în 1692, sub denumirea de Alsoderna, în 1828 şi 1851 este menţionată de către Nagy şi Fényes.
Ultimul (Fenyes, Elek, Magyarorszag, Geographiai szotar, 1851) arată că satul Dernişoara este sat românesc din comitatul Bihor la poalele munţilor Rez la distanţa de o oră mers de Mişca precizează numărul locuitorilor de 584 persoane care sunt de religie ortodoxă, suprafaţa hotarului, pomii fructiferi care se cultivă în localitate făcând precizarea că în localitate se află un izvor cu apă proaspătă care vara este rece şi iarna cald. Stăpânul localităţii este Baranyi Lajos.
Satul Sacalasău – este atestat documentar ca şi cele 2 sate amintite mai sus tot în anul 1406 ca posesiunea românilor. Este amintit sub denumirea de Sastelek (Jako Zsigmond) 336, în 1692 – Sastelek de Mezosi – 53, în 1828 sub denumirea de Sas şi Telek, Szakalaszo de către Fényes (Fenyes, Elek, Magyarorszag, Geographiai szotar, 1851) care arată că satul este românesc aşezat la poalele munţilor Rez pe drumul poştei spre Marghita. El furnizează informaţii în legătură cu numărul locuitorilor cu suprafaţa hotarului, repartizarea lui pe categorii de terenuri, făcând precizarea că în localitate se cultivă mulţi pomi fructiferi. Satul aparţine de domeniul lui Bartos Gabor care are două mori de apă în localitate şi un cazan de fier ţuică.
Satul Sacalasău-Nou – apare menţionat ca aşezare separată de către satul Sacalasău în anul 1940, el se formează ca un cătun al satului Sacalasău începând de la sfârşitul secolului când aici au venit primele familii de slovaci.
Pe măsura sporirii populaţiei numărul caselor s-a înmulţit ajungând să devină localitate separată la sfârşitul deceniului al IV-lea din secolul XX. Este locuit de către populaţie slovacă.
Aşezarea se întinde pe o mare suprafaţă, casele sunt răsfirate, nu are drum pietruit care să-l lege de centrul de comună ca celelalte sate. Abia în 1981 s-a proiectat un drum pietruit prin pădurea care desparte satul de centrul de comună.
Satul Tria este menţionat documentar mai târziu decât satele Derna, Dernişoara şi Sacalasău, în anul 1466 sub denumirea de Therje; mai este amintită în 1470 – Terje (Jako Zsigmond - 336), 1692 sub denumirea de Teria (Mezosi - 53), în 1828-1851 sub denumirea de Terje, Trie (Nagy şi Fényes). Ni se pare semnificativă precizarea pe care o face în lucrarea sa (Mezosi K, Bihar Varmegye a tork uralom megszuneze idejben 1692 pagina 251) Mezosi K. care arată că în satul Tria au fost scrise în 1715 câteva nume maghiare de iobagi, dar localitatea în 1773 figurează printre satele româneşti. Fiecare din autorii mai sus amintiţi uită să arate că de fapt numele populaţiei au fost maghiarizate în momentul în care ele au apărut în documentele vremii, prin urmare naţionalitatea nu putea fi stabilită după cum aceste nume apăreau înscrise în acte, ci numai după limba pe care o vorbea populaţia. În această privinţă, a limbii vorbite, se pare că toţi sunt de acord că populaţia din satele comunei cu excepţia satului Sacalasău (care vorbesc limba slovacă) figurează printre satele care vorbesc limba română. Satul Tria a aparţinut domeniului L. Csaki.
Dorim să menţionăm că satele comunei Derna sunt mai vechi decât atestarea lor documentară, dovadă fiind numeroasele urme de viaţă materială.
După structură şi fizionomie în comuna Derna există sate diferite.
Satul Sacalasăul Nou situat în extremitatea estică a comunei are locuinţe răsfirate în partea centrală iar extremităţile satului sunt risipite. Apare menţionat ca şi aşezare separată de satul Sacalasău în anul 1940 (în 1940 apare primul registru de născuţi ai locuitorilor din acest sat) el se formează ca un cătun al satului Sacalasău începând de la sfârşitul secolului trecut când aici au venit primele familii de slovaci.
Celelalte sate (Sacalasău, Dernişoara, Tria) sunt de tipul adunat cu case înşirate de-a lungul văilor. Au două străzi paralele legate între ele de două străzi secundare. Tot în această categorie intră şi satul Derna care are o stradă principală şi câteva străzi secundare care pornesc din ea fiind foarte scurte.
După numărul de locuitori avem:
1. până la 500 locuitori: Tria şi Sacalasăul Nou;
2. între 500-1000 locuitori: Dernişoara şi Sacalasău;
3. între 1000-1500 locuitori: Derna.
Satele sunt situate la distanţe foarte mici unele de altele (2-2,5 km).
Majoritatea vetrelor au evoluat în direcţia îndesirii gospodăriilor în interiorul acestora (Derna, Sacalasău). În Sacalasăul Nou vatra s-a dezvoltat în spaţiu spre vest. La Tria pe lângă vatra iniţială au apărut vetre noi, în vremuri mai îndepărtate. Casele sunt în general mai joase, construite din pământ bătut, puţine sunt construite din cărămidă şi au etaj. Puţini sunt cei ce reuşesc să îşi construiască o casă, iar cei care o fac construiesc pe vechiul amplasament al casei bătrâneşti. O serie de case au fost renovate.
Prima informaţie care ne permite o apreciere a populaţiei este conscrierea porţilor din Bihor din anul 1552. Descrierea porţii o întâlnim la Bartal A. în lucrarea Glosarium mediae et infimae latinitatis regni Hungariae editată în 1901 Budapesta pag.504, unde se arată că: „Cuprinsul cuvântului de poartă îşi trage originea de la regele Robert care în decretul său dat în anul 1342 a hotărât ca fiecare poartă prin care intra sau ieşea un car încărcat cu fân sau cereale, adică de fiecare curie sau sesie iobăgească să se ceară venitul cămării. Din acel timp s-a răspândit obiceiul ca după un anumit număr de porţi sau sesii iobăgeşti să se încaseze contribuţia sau să se recruteze soldaţii”.
Deci prin poartă se înţelege o impozabilă care cuprinde în general două familii, apreciem că fiecărei porţi reveneau 6 persoane. Derna care în 1552 avea 3 porţi îi reveneau 18 persoane. Dernişoara care avea 2 porţi, număra 12 locuitori, satului Sacalasău cu 2 porţi îi revenea o populaţie de 12 locuitori. Darnaseg (localitate aşezată în apropiere de Derna sau Sacalasău) avea o poartă, deci 6 locuitori, iar Tria cu 6 porţi avea 36 de locuitori.(Liviu Borcea, Crisia, 1997) Din cifrele de mai sus se poate afirma că satele comunei Derna în secolul al XVI-lea se numărau printre satele cu un număr redus de locuitori în comparaţie cu satele de câmpie unde populaţia era mai numeroasă.
Dintre satele comunei se poate observa că satul Tria avea cel mai mare număr de locuitori, el fiind mai aproape de valea Barcăului.
În anul 1599 când se face o nouă conscriere a proprietăţii lui Stefan Boskay se precizează numărul de case. Derna avea 6 case, Dernişoara 10 case, Darnaseg 2 case, Tria 18 case.
Dacă considerăm că în fiecare casă locuieşte câte o familie şi înmulţim cu 5 numărul familiilor (Stefan, Pascu, 1972, Voivodatul Transilvaniei, volumul I, Cluj) vom putea aprecia că satul Derna avea 30 de locuitori, Dernişoara 50 de locuitori, Darnaseg 10 locuitori, Sacalasău 50 de locuitori şi Tria 90 de locuitori.
În orice caz cifrele ar putea fi şi mai ridicate dacă avem în vedere faptul că într-o singură casă locuiau uneori câte 2 familii.
Populaţia din Bihor în timpul stăpânirii otomane a avut mult de suferit, multe sate au fost pustiite, populaţia a scăzut foarte mult în unele localităţi datorită faptului că ea s-a refugiat în alte părţi.
Printre satele a căror populaţie a scăzut foarte mult sunt citate şi satele Derna, Dernişoara, Sacalasău, Tria. (Liviu, Borcea, Crisia, Ed. 1997) După înlăturarea stăpânirii otomane şi înfrângerea Răscoalei lui Francisc Rakoozi II (1703-1711) care a cuprins şi Bihorul, urmează o perioadă de linişte relativă, de dezvoltare a aşezărilor omeneşti.
În această perioadă se înregistrează o creştere simţitoare a populaţiei. În anul 1720-1728 documentele de arhivă (conscrierile din 1720-1728, Fond prefectură, dosarul 161, pagina 272) consemnează 4 familii în Derna care posedau 10 boi, 10 vaci, 34 de porci şi 20 de oi, în satul Dernişoara sunt amintite 16 familii care aveau 6 boi, 20 de vaci, 22 de poci, în satul Tria sunt 27 de familii care posedau 10 boi, 23 de vaci, 17 cai, 35 de porci. În satul Sacalasău sunt amintite 14 familii care posedau 5 boi, 3 cai, 17 porci. Nu se aminteşte nimic despre satul Darnaseg, probabil datorită mutării locuitorilor într-una din localităţile vecine: Derna sau Sacalasău. Numărul de animale în creştere pe care-l constatăm la începutul secolului al XVIII-lea pe familii, ne îndreptăţeşte să apreciem că baza economică a gospodăriilor ţărăneşti cunoaşte o simţitoare dezvoltare care se va reflecta şi în creşterea numărului populaţiei din fiecare localitate.
Urbarialul întocmit pe localităţi în 1772 ne furnizează puţine date despre populaţia comunei, el cuprinde de fapt pe deţinătorii de sesii sau fracţiuni de sesii.
Situaţia populaţiei pe localităţi în deceniul opt al secolului al XVIII-lea se prezenta astfel (conscrierile din 1720-1728, Fond prefectură, dosarul 161, pagina 272):
Derna 65 de locuitori în 13 familii.
Dernişoara 345 de locuitori în 69 de familii.
Sacalasău 110 de locuitori în 22 de familii.
Tria 375 de locuitori în 75 de familii.
Din documentele de arhivă şi din menţiunile făcute de către unii oameni de ştiinţă de maghiari, Jako Zsigmond, Fenyes Elek, Mezosi K, care arată că satele Derna, Dernişoara, Tria, Sacalasău sunt possesio valahio sau olah falu (sat românesc) putem afirma cu certitudine că aceste localităţi de la începutul existenţei lor se numărau printre satele româneşti, locuitorii lor fiind români care au trăit pe aceste meleaguri din cele mai vechi timpuri fără întrerupere.
Din documentele epocii observăm că numele locuitorilor până în 1772 erau latinizate în cuprinsul comunei: Demetrius Russ, Laurentius Russ, Demetrius Marian (în satul Derna), Ioanes Filip, Laurentius Zerge, Teodorus Filip (în satul Dernişoara), Ioanes Domsa, Petrus Lucaciu, Ioanes Magui (în satul Tria). După 1772 numele locuitorilor sunt scrise în limba maghiară.
Oamenii care întocmeau jurnalele de dijmă, conscrierile, fiind de naţionalitate maghiară au înscris numele iobagilor şi jelerilor în limba maghiară ex. Istvan în loc de Stefan, Togyer în loc de Teodor, Miklos în loc de Nicolae, Gyula în loc de Gheorghe.
Numele de familii din urbarialele din 1772 se păstrează şi azi ca Rugea (Rusa), Silaghi, Magui, Bacter, Burlău, Gomboş, Ferche care sunt familii româneşti.
Este de remarcat faptul că în aceiaşi localitate numele de familie apare atât în limba română cât şi traduse în limba maghiară ex. Mare-Nagy, Micu-Kiss, Creţu-Gondor, Negru-Fekete, Lupu-Farkas, Ciobanu-Iuhas, Croitorul-Szabo, Moraru-Molnar, Fieraru-Kovacs etc.
Pentru numele de familie cărora nu le-au găsit corespondent în limba maghiară le-au scris aşa cum le pronunţau localnicii ex.Magui, Filip, Todica, Domsa.
Caracterul românesc al satelor comunei se menţine şi în secolul al XIX-lea când, la 1830, în satul Derna erau menţionaţi 122 de ortodocşii, 135 greco-catolici, 1 calvin şi 11 evrei (Parohia greco-catolică Derna de Sus, dosarul 2, 1866-1879).
În dicţionarul geografic al Ungariei, Fenyes E. la 1851 arăta că în satul Derna locuiau 355 de greco-catolici, 3 evrei, în satul Sacalasău locuiau 290 greco-catolici, 3 reformaţi şi 6 evrei, total 299 locuitori. În satul Dernişoara locuiau 575 ortodoxi, 2 romano-catolici, 7 evrei, total 584 locuitori. Satul Tria avea 22 ortodocşii, 561 greco-catolici 4 reformaţi şi 5 evrei, total 592 locuitori.
Cele mai vechi familii din comună sunt Maghiar, Silaghi, Bacter, Magui, Borşa, Cormoş şi Ghender.
Repartiţia locuitorilor pe confesiuni ne permite să găsim statistica pe naţionalităţi, ortodocşii şi greco-catolicii erau români, reformaţii şi unitarienii erau maghiarii.
Făcând o analiză mai profundă a populaţiei pe baza confesiunilor religioase putem deduce că în decursul existenţei sale milenare alături de populaţia română s-au aşezat şi au convieţuit împreună şi alte naţionalităţi.
Aşezarea slovacilor pe teritoriul comunei.
Colonizarea slovacilor în judeţul Bihor se pare că a avut loc în primele decenii ale secolului al XIX-lea. Cauzele acestor migraţii au fost diferite: necesitatea braţelor de muncă, lipsa de pământ, sporirea populaţiei, sărăcia, calamităţile naturale (Benedek, 1971, Sistemul fonetico-fonologic al gravurilor slovace din judeţul Bihor şi Salaj, lucrare de doctorat, pag. 9).
O parte dintre ei s-au aşezat pe teritoriul comunei Derna, în hotarul satului Sacalasău la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea; cei care s-au aşezat nici nu erau veniţi direct din Slovacia, ci au fost aduşi de la Huta Şinteu şi Budoi ca şi tăietori de lemne pe moşia lui Bartoş Gabor care deţinea o mare suprafaţă de pădure. Veniţi ca muncitori sezonieri, ei au început să-şi construiască câte un adăpost din bârne şi pământ bătut care cu timpul au fost transformate în simple locuinţe, cumpărându-şi mai apoi şi câte o suprafaţă de pământ în apropiere. O astfel de casă a fost cea a lui Baiţar Ioan în partea de vest a satului de azi şi cea a lui Randisz Ioan în partea centrală a localităţii. Casele au apărut izolat, pe măsură ce se defrişau pădurile, astfel că cei 25 de muncitori forestieri, în mod treptat îşi construiesc locuinţe, formându-se aici un cătun de case izolate care aparţineau de satul Sacalasău. În registrul de născuţi ai satului Sacalasău aflăm că primii născuţi de naţionalitate slovacă au fost Randisz Iuliana şi Gyibgiak Hermina în 1912. Localitatea creşte numeric începând din anul 1920 atât datorită natalităţii ridicate (în fiecare familie erau peste 5 copii) cât şi datorită aşezării unor noi familii care şi-au cumpărat suprafeţe de pământ, astfel că în anul 1940 localitatea apare sub denumirea de satul Sacalasăul Nou, separându-se definitiv de Sacalasău; epitetul de „nou” adăugat localităţii vrând să exprime actul de naştere mai recentă a localităţii. De activitatea acestor oameni harnici putem asocia şi numeroasele descoperiri arheologice care au adus la lumină acele minunate tezaure dacice, mărturie grăitoare a vieţii strămoşilor noştri pe aceste meleaguri. Satul Sacalasău Nou avea o populaţie destul de numeroasă după Cel de-al Doilea Război Mondial, dovadă fiind şi cele două şcoli primare care au funcţionat cu un număr mare de copii până în anul 1946 când, aproximativ 300 de persoane, au plecat legal din ţară în Cehoslovacia. În asemenea context o parte din casele construite anterior au fost demolate sau au intrat în posesia statului român, care le-a valorificat pe plan local.
În decursul anilor între populaţia slovacă şi cea română din raza comunei Derna s-au stabilit relaţii de bună înţelegere şi convieţuire, dovadă sunt familiile formate din români şi slovaci.

Traditii

Aspecte etnografice
În comuna Derna cu ocazia sărbătorilor de iarnă se practică obiceiul colindelor de Crăciun; se formează echipe de colindători din tineri adulţi şi din copii, care umblă din casă în casă. Dintre colindătorii adulţi unul care poartă numele de „căţea” trece pe la casele gospodarilor şi întreabă dacă primesc colindătorii satului. Dacă gazda este de acord colindătorii intră în casa cetăţeanului unde colindă după care taraful popular care însoţeşte grupul cântă o melodie populară tradiţională zonei şi colindătorii trebuie să danseze toate fetele din casă, apoi gazda casei oferă bani şi cozonac colindătorilor pe care îi primeşte unul dintre tinerii colindători numit „iapă”. La sfârşit „mulţumitorul” mulţumeşte gazdei pentru primirea făcută şi darurile primite. După terminarea colindului tinerii se adună la căminul cultural unde servesc băuturi şi cozonaci. În cele trei zile ale Crăciunului în cadrul căminului cultural au loc petreceri cu muzică populară. Persoanele care au invitat colindătorii sunt obligaţi să plătească taxa stabilită de colindători.
Copiii colindători umblă cu „Steaua”, „Pomul”, „Viflaimul” şi primesc, mai ales în ultimul timp, bani.
Cu ocazia Anului Nou copiii umblă în seara ajunului cu „Ciuraleisa” pe la oamenii din sat, obicei care se păstrează în Sacalasău.
Cu ocazia sărbătorilor de Paşti se organizează Prohodul în Vinerea Mare când toţi enoriaşii ies din Biserică şi înconjoară lăcaşul de cult de trei ori cu lumânări aprinse, se citesc cele 12 Evanghelii şi se bate toaca trei zile.
La decese se obişnuieşte să se organizeze „priveghiul” când persoanele din sat aflate la priveghi sunt servite cu cozonac şi vin.
La nunţi cu o săptămână înainte de a avea loc nunta „chemătorii” umblă prin sat şi invită la nuntă familiile din localitate. Cei care acceptă invitaţia în timpul săptămânii premergătoare nunţii duc la mireasă şi la mire câte o găină, ouă făină, zahăr, etc., care vor fi folosite în prepararea meniului de la nuntă.
Înainte de a participa la ceremonia religioasă „grăitorul” cere mireasa de la părinţii acesteia după care urmează cununia religioasă.
La intrarea în local, mirii sunt întâmpinaţi de către bucătărese cu o masă pe care se găsesc bunătăţi de la nuntă, iar mireasa aruncă cozonacul peste mulţime pe care trebuie să-l prindă unul dintre nuntaşi; se mai aruncă grâu şi se stropeşte de către mireasă cu busuioc sfinţit peste nuntaşi, acest obicei simbolizează bogăţia şi fericirea tinerilor căsătoriţi. După servirea mesei se obişnuieşte să se cinstească mirii cu bani şi cadouri.
DernaIntra acum!

Anunturi

adauga si tu
Adauga anunt!